‘Neaţa bună, dragi cititori! E deja marţi şi eu încă nu mi-am revenit de tot după periplul din weekend. Am fost la Capitală, de data asta în scopuri non-folk (am fost să-l văd pe Santana), dar asta nu înseamnă că nu am luat şi o porţie mică de folk în deja celebrul club 100 Crossroads, plus o porţie mare mare de tot de oameni din cei mai frumoşi. Un scurt periplu ce m-a îmbogăţit incredibil de mult pe mine şi pe cei alături de care m-am bucurat de toată povestea asta. Un weekend de pomină ce va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră.

Pe drumul de întoarcere încă ne mai minunam de toate clipele frumoase trăite şi ne întristam pe măsură ce trenul se apropia de casă şi întreaga aventură lua sfârşit. Şi totuşi ştiam foarte bine că, pentru a rămâne frumoasă, povestea avea nevoie de un final, ca orice poveste.

Tocmai faptul că timpul a trecut şi a făcut ca faptele să se desfăşoare, oamenii frumoşi să apară, zilele şi nopţile să se scurgă, surprizele să vină şi ele, dimineţile să ne prindă zâmbind, tocmai faptul că toate lucrurile frumoase se desfăşoară firesc înspre un final inevitabil, le face cu atât mai minunate …  Nimic nu durează o veşnicie, toate au un final… E cât se poate de adevărat, dar nu e musai să rostim vorbele astea cu tristeţe în glas şi cu părere de rău. În fond, dacă timpul ar sta pe loc, nimic nu s-ar mai petrece în lumea asta, dacă toate ar fi roz, nici măcar nu am fi capabili să realizăm că suntem fericiţi …

„Lumea e frumoasă, pentru că moare” spun versurile cântecului ce mă obsedează de câteva zile încoace şi care îmi pare atât de potrivit stării în care mă aflu. Vă las aşadar în compania băieţilor de la “Nu Acum” şi a piesei Elegie.

Vă doresc o zi faină de tot, de care să vă ştiţi bucura la maxim!

Popularity: 13% [?]